Capitolul 24. Bella-Edward-Heidi Klum.

-”Unde sunt?”
Am deschis ochii insa ma ardeau si nu a durat nici o secunda pana sa-i inchid din nou.Capul ma durea atat de tare incat simteam durerea pana si in interiorul maselelor.Am dus mainile la tampla si am gemut de durere pe care o puteam simtii pe limba.Ce se intampla?Continuam sa ma intreb.Ochii imi erau in continuare inchisi.Buzele mi le simteam amare si imi puteam simtii picioarele cum tremurau involuntar sub mine.De ce ma simteam atat de ametita? De ce nu-mi puteam tine ochii deschisi? Si unde naibii sunt?
Am clipit si parca ace imi erau infipte in ochi.Am incercat sa-mi duc palmele la ochi , aproape mi-am bagat degetele in ochi si parca durerea se ameliorase. Incetul cu incetul imaginea mi se clarifica dar nu era ceea ce ma asteptam sa vad.
Ultima data cand imi amintesc ma certam cu Edward si parca am cazut sau ceva de genul. Dar acum? Cand am putut sa-mi tin ochii normal deschisi un alb imaculat imi spulbera privirea incat parca ma otravea.
Eram intinsa pe un pat. Un pat alb cu un cearceaf moale incat puteam ramane acolo un secol daca as trai atat.Wow, totul era acoperit in alb. O briza de vant a intrat pe fereastra ceea ce mi-a intrat in par facandu-l sa se incurce in toate partile. Aerul rece ma calma. Ma relaxa. Dar aerul rece si New Yorkul nu aveau ce cauta in acelasi bol.
M-am sustinut de bara patului care de abia acum am observat-o ,si am stat cateva minute acolo in picioare incercand sa-mi recuperez echilibrul. Nu a durat mult pana cand sa ma lovesc cu coatele de podea. Dar nu durea.Absolut deloc deoarece stateam pe un covoras crem atat de moale incat n-ar fi nicio diferenta in podea si pat. Am privit in jos deoarece simtisem cum ametesc .Cu greu m-am ridicat si am sperat sa nu mai cad.Uitasem cum este sa te impiedici. Nu era nou sentimentul pentru mine dar nu pot sa spun ca se simtea chiar atat de bine dupa cat timp uitasem ca mai am chestia asta undeva in mine.
M-am sprijit pe propiile picioare si cu putin ajutor din partea masutei din mijlocul camerei m-am apropiat de usile frantuzesti.Cu inca un pas eram afara pe o teresa superba cu o priveliste spre ocean. Ocean?Asta de unde a mai aparut? Soare, nisip, asta e rai si eu cred ca Dumnezeu a incurcat biletele.
Am ranjit ca pentru prima data am si eu noroc ca ceva asa de rar sa se intample.Sunt in rai si nu ma plang. Dar stai!In rai si cu dureri? Ceva nu se potriveste.
Nu stiu cat am stat acolo in picioare pe care apropo uitasem ca le mai am.Pur si simplu soarele ma captivase in stralucirea lui si aproape ignorasem usa ce scartaia de la intrarea in camera. Dar am zis aproape.
Mi-a fost frica sa ma intorc gandindu-ma ca visul acum o sa se spulbere.Ca soarele, albul ,oceanul totul o sa fie doar o parte din amintirile mele.
-”Ce Dumnezeu crezi ca faci?”
O doamne spune-mi pana la urma ca visez.Prefer sa fie un vis insa nu realitatea.Unde sunt si ce cauta el aici?Acum intelege de ce iadul parea rai.
Nu am apucat sa-i raspund pentru ca am simtit un fior rece pe spate si deja eram asezata pe pat.Uh acele perne atat de moi ma atrageau intr-un vis insa stiam ca daca adormeam nu mai apucam sa mi se raspunda la intrebari.Si totusi.
-”Bella?”
-”Uh?”
-”Bella?Trebuie sa te trezesti.”
-”Mmm….am apucat ceea ce credeam ca e perna mea a moale si cu o durere in abdomen m-am intors pe partea cealalta .Vreau sa doorrm.Atat de mult.Somn.Somn.
-”Bella nu fi copila.Haide trebuie sa iei pastila.Haide Bella.Te duc in dus.”
Pst.Pastile?Pentru ce? Vrea sa ma drogheze si sa profite de mine?Dar nu-mi pasa.Vreau sa dorm.Ocean.Soare.Somn.
-”Dupa somn.Vreau somn.”
-”Ce ma fac eu cu tine?”
Nu i-am raspuns.M-ma afundat intr-un somn colorat in care niciun gand rau nu-mi tulbura mintea.Eram atat de linistita incat ma indoiesc ca ar fi vreun strop de realitate pe undeva pe aici.Dar nu-mi pasa daca va trebui sa dorm pentru totdeauna pentru a ma simtii asa.
-”Isabella acum chiar trebuie sa te trezesti.”Suna serios dar nu-mi pasa.
-”Cat ceasul?”De parca ma interesa.Vreau sa dorm.
-”Trecut de sase.”
Serios?
-”Dormi de la 10.”
Hm.
-”Mai dorm pana la 22.”
-”Haide leneso ,trebui sa iei pastila.Nu vrei putin aer rece?”
Vreau sa dorm.Dorm.Dorm.
-”Bine faci cum vrei.Eu am sa ies sa fac o baie in ocean.Luna e atat de frumoasa in seara asta.Se vad stele dee parca ai putea sa le iei in mana.Oh si nisipul nu e nicioadata mai bun ca serile.”
Si ce daca nu e ca si cum nu as avea si maine o oportunitate.
-”Si cand ma gandesc ca maine dimineata va trebui sa impachetam.”
Asta nu imi mai convine.M-am ridicat din pat desi parca pe cap imi atarna o caramida.
Mi-am micit ochii la el si vroiam sa-i spun ceva ce sa-i puna capac dar aveam nevoie de niste explicatii, si cred ca as fi pierdut oricum in fata lui cu durerea asta de cap.
-”Bine.”
A ranjit ca prostul si parca culori mi se infiltrau printre artere direct in inima.Ciudat.Eu trebuia sa urasc nu-ti amintesti eu al meu?Neah nu raspunde nimeni.Ce naibii?
Fara sa realizez tineam in mana o pereche de pantaloni scurti albi si un tricou larg, probabil de al lui deoarece am simtit ca ametesc cand l-am pus pe mine. Vroiam sa dorm,sa ma imbat in acel tricou si sa uit ca ar trebui sa-l urasc nu sa-l miros.
Ma simteam libera si pasnica toata in alb.Am incercat sa merg insa aproape ca am atins podeau cu nasul, daca bineinteles nu m-ar fi prins el. N-am zis nimic si sprijinita de el am mers pana afara.
Intr-adevar nu a mintit, cerul era negru colorat de stele .Yeah era basm si imi placea.Apa rece imi trecea prin degetele de la picioare si stiam ca nu-mi mai doream nimic altceva.Aveam totul in afara de explicati.
Am facut greseala sa ma uit la el dupa parul meu si niciodata nu mi s-a parut mai frumos de atat.Luna avea efecte asupra lui si el le reflecta asupra mea.Trebuia sa-l urasc.Alo?Nu raspunde nimeni.
-”Iti place ceea ce vezi?”
Mi-am smuls privirea de pe chipul lui si aproape am rosit.De fapt cred ca eram rosie si in cerul gurii.Noroc cu parul lung ca nu mi vedeau varfetele urechilor .Am incercat sa-mi duc palmele la fata dar apoi am realizat ca ar fi o pasa proasta deoarece s-ar putea sa ma prabusesc si chiar nu doream ca acea durere de cap sa revina.Ce se intampla cu mine?De ce ma simt lipsita de tot?Atat de calma de parca as fi trecut prin foc si iad pana acum?
Oricat de frumoasa era scena trebuia sa stiu de ce sunt aici.L-am privit si stiam ca si fara cititul gandurilor stia la ce ma gandesc.
-”Mai bine ar fi sa ne asezam.”
O data instalati pe nisip aproape de mare am asteptat sa inceapa dar parca ii era greu sa vorbeasca. Privea nisipul de parca vroia sa-l stranga de ”gat” daca ar putea.Deja mi se facea frica.
-”Acum?”Ironicul se pare ca nu ma parasise.Se pare ca intelese deoarece si-a dat ochii peste cap.
-”Acum 1 luna te-ai lovit puternic la cap daca iti amintesti.De fapt impactul nu ar fi fost atat de puternic daca un alt accident -si aici am putut vedea cum nisipul ii se strecura prin mana facuta pumn-anterior nu ar fi inrautatit lucrurile ,ti-a provocat un fel de tumoare la cap.”M-am oprit din respirat.Mi-am putut simtii lacrimile in ochi si visul meu de ajunge batrana se destramase.
-”In timp ce erai in spital ,o saptamana totul mergea bine,ti se insera un tratament la care organismul tau raspundea pana cand…totul ce ti se inserase pana adunci a izbugnit dintr-o data.Creierul tau refuza puternic acele medicamente care in acel moment erau singura ta sursa pentru viata.Doctorul care se ocupa de tine ti-a dat maxim 3 luni de surpravietuire.”
Mai am de trait doar 2 luni?Wow nu credeam ca am moartea atat de aproape.Suna trist .Pacat.Am asteptat sa continue.Nu se mai uita la mine acum.Oceanul ii captase atentia.
-”N-am vrut sa accept.Tu nu mai raspundeai la tratamente.In niciun fel.Orice rejectai.Singura solutie era ca aparatele sa te tina in viata.Si am acceptat,pentru ca stiam ca am sa gasesc o solutie.Trebuia sa o gasesc.”
Liniste.
-”Cei de acasa.Alice ma suna ,Jasper suna.Am aruncat telefonul.Nu vroiam sa vorbesc cu nimeni.Stiam ca Alice nu mai putea sa-ti vada viitorul.Singurul cu care vorbeam era Carlisle.L-am pus sa promite ca va tine secret intregul proces.Mi-a fost greu sa-l conving insa a cedat intr-un sfarsit.
Impreuna am reusit sa dam de cap un operatii.Desigur asta era varianta a doua.Prima… ar fi fost transformarea.”
Mi-am inghitit nodul din gat.Sa devin… un monstru?Asta vroia el?Sa fiu ca el? Sa ma urasc de una singura?”
-”Stiam ca mai bine mureai decat sa devii…unul dintre noi.Am alungat varianta asta.M-as fi opus ssi operatiei dar stiam ca era singura sansa la un milion.Asta ori gandul ca ai sa mai traiesti doar 2 luni.”
Nu mi-am dat seama ca plangeam.Imi simteam lacrimile cum imi curgeau pe gat.Mi-am strans picioarele la piept si l-am ascultat in continuare.Tot corpul imi era amortit.
-”Riscul era imens.Aveai sanse de o mie de ori sa mori decat sa traiesti.L-am chemat pe Carlisle si un prieten de al lui, un doctor renumit si intr-un final au cazut de acord ca era singura sansa aceasta operatie.”
-”Acum doua saptamani te aflai pe o masa de operatie pierzand sange cu kilogramul.Pierdeai atat de mult sange incat a trebuit sa fug pana la periferia orasului deoarece mirosul tau ma amortea.Operatia a durat 4 ore.De doua ori te-au pierdut.Au trebuit sa apeleze la banca de sange deoarece pierdeai prea mult.Grupa ta de sange era rara si stiau ca daca te mai pierdeau o data nu mai aveau ce face.Ultima punga de sange era terminata de o ora deja.”
…
-”I-am spus lui Carlisle saa ma sune daca vei surpravietui.Cand telefonul mi-a vibrat in telefon am simtit ca sunt om din nou.”
Am privit in jos.Nu puteam vorbii.
-”Carlisle imi explicase ca erau atat de aproape sa te piarda a treia oara.Tu practic nu vroiai sa te reactionezi.Nu-i ajutai deloc.Te opuneai practic , dar Carlisle stia ca in fond tu vroiai sa traiesti si nu te-a lasat sa mori.A luptat contra ta.Tu vroiai sa mori Bella.”
Am sughitat.Nu stiu cate canale de lacrimi aveam pe obraji dar oricum erau greu de numarat.Fusesem la un pas de moarte si eu habar nu aveam.Dar nu asta conta.Ei…ma salvasera..
Ei pe care eu ii detestam mai mult ca orice pe lumea asta.Ei … pe care i-am ranit de atatea ori cu veninul vocii mele.eI…PE CARE ERAM DATOARE SA-I URASC.EI..
Acum in acest moment nu stiu care parte din mine durea mai mult.Corpul care-mi pulsa de durere , fiecare parte din interiorul capului meu era vraiste iar acea durere inca mai era acolo. Dar daca ar fi numai atat…Este acel sentiment, de care nu pot sa scap. Nu pot uita ca-i urasc, nu pot uita cat i-am iubit pe fiecare parte, dar nu pot uita ca tot ei m-au salvat.Nu stiu in ce parte sa ma impart si nici ce as putea face.
Apoi nu mi-a luat mult pana cand sa-mi dau seama ca acel eu este intotdeauna la mijloc. Eu de fiecare data trebuie sa fiu la mijloc.Eu de fiecare data trebuie sa aglomerez traficul.Poate ca ar fi mai bine sa ma las purtata de valuri.S-ar termina tot si n-ar mai fi nimic. Dar nu e atat de usor.
Mi-am pus palmele la fata si am vrut sa ma inghita pamantul.Sa dispar.
-”Stii ca am fost la un pas….”
Nu mi-a luat prea mult sa inteleg ce a vrut sa spuna.Dar nu mi-am putut gasii vocea.Era pierduta. Ratacita.
-”Ar fi fost mai bine…”
Ochii lui ma penetrau cu privirea .Raceala zaream acum in ei. Nu pot avea mai mult. Ma doare.Doare tare.
-”Haide.Se raceste. Trebuie sa-ti schimb bandajului.Ai nevoie de odihna.” Dar eu nu ma miscasem nici cu un centimentru si nici de bandajul ce-mi inconjura capul nu-mi pasa. Priveam departe si restul putea sa se duca naibii. Nu-mi pasa. Vreau sa fiu singura.
-”Bella…”
Neah, Bella era moarta.Poate chiar acolo pe patul de spital, era bine ingropata. Cine eram eu nu stiu.Nici Isabella nu imi mai placea.Vroiam sa ma ingrop in nisip.
Nu priveam decat in jos.Priveam rand pe rand cum lacrimile mele mi se ingropau in nisip.
-”Tu nu intelegi asa-i?”
Liniste.
-”Aici nu mai e Bella de mult.Cu fiecare lacrima care mi se scurge pe obraz, o ingrop si mai tare pe Bella .”
Ma durea pieptul.Ma intepau ochii. Gatul mai dura putin pana avea sa explodeze.
-”Asta crezi tu?Dupa tot ?Ca Bella e doar o bataie de vant?”
-”Nici vant , nici ploaie, nici soare, nici zapada, NIMIC.Bella nu e nimic. Scrum.Nici macar praf.”
-”Ce faci din tine Bella?Asta vrei sa ajungi?”
-”Termina cu Bella.NU SUNT NICIO BELLA.”Vroiam sa spun mai mult doar ca o ameteala vaga imi trecea prin fata ochilor.
-”Nu trece zi, noapte, sa nu ma gandesc ca eu sunt vinovat pentru ce ai devenit Bella. Dar nu trece minut fara sa vad cum tu te distrugi de una singura.De ce vrei asta Bella?”
Cum il puteam faca sa renunte la Bella?
-”Tu nu intelegi.”
-”Vrei sa inteleg.-acum se afla in fata mea cu fata incordata si trupul rigid.-vrei sa inteleg.Simplu.Usor .Deloc complicat. Dar pe dracu Bella ca nu-mi dai nici o speranta ca pot ajunge din nou la Bella.Ce-ai facut cu ea Bella?”
Am ras.M-am uitat la el de parca ar avea doua capete. Te rog?Te faci de parca acum ma intalnesti pentru prima data.Imi vine sa vomit.
-”Fa-ma sa inteleg Bella.Te rog lumineaza-ma.E bezna in mintea mea.”
-”Edward…te rog.Nu, nu ma face sa ma intorc.Te rog.”
-”Vreau sa stiu Bella.Nu crezi ca am acest drept?”
-”Yeah, dreptul de a ma distruge.Cine ti-a dat acest drept Edward?”
-”Bella eu…”
-”Tu nimic.Vrei povestea Edward?Atunci aseaza-te.Fa-te comod.O sa-ti auzii povestea.”
-”Cand ai plecat Edward nu te-ai uitat in spate.Nu ti-a pasat ca lasai un un suflet ce devenise nul de atunci. Ti-ai vazut de drum Edward.”
Mi-am inghitit nodul din gat.
-”Nu vroiam sa accept .Nu, era doar un vis.Cosmar. Durea mai tare , de 10 ori mai tare decat episodul cu James. Puteai sa ma tai cu lama ca era mult mai suportabila durerea.Tu ai ales sa pleci Edward. Tu, primul careia mi-am incredintat inima. Ti-ai batut joc de ea Edward. Ai plecat si mi-ai luat sufletul. Ce eram nu stiam. A doua zi eram mai rau decat prima.Pe fiecare zi ma inrautateam. Devenisem o fantoma.Pielea imi era mai alba. Parul imi era o caruta de fan.Pentru toti din scoala nu eram decat o paiata. Fata de care Edward Cullen si-a batut joc.A sedus-o si ia dat cu flit. Ce era durerea asta?Un fleac. Ce era durerea cand dupa ore imi faceam drum pe care il stiam si cu ochii inchisi, acolo in locul unde ai hotarat ca noi trebuie sa incheiem,era iad. Frunzele imi devenisera plapuma iar pamantul patul.Natura imi devenise propia camera. Stateam acolo si plangeam pana cand gatul imi era sec si simteam ace infipte in cerul gurii. Cateodata cadeam in incostienta si stiau unde sa ma gaseasca deoarece devenise un obicei. Treceau zilele si deja aveam o rutina.”
Mai venea un rafala de vant si simteam ca pot sa respir din nou.
-”Eram o inutila.Noaptea devenise alba iar ziua era ca si inexistenta. Scoala devenise un iad .Toti ma priveau ca pe o ciudatenie. Si nu imi pasa nici cat negru sub unghie de parerile lor, daca nu de fiecare data imi aruncau in fata ca am fost o naiva ca am putut crede ca unul ca Edward Cullen s-ar putea uita la mine.La una ca mine. Ce aveam eu special de cineva ca tine sa se uite la un extraterestu ce mai nou eram?Ciudatenia ce venea din Phoenix cu pielea alba de parca era un strigoi nu avea dreptul sa viseze la un print cum erai tu.Atat de des auzeam asta incat ajunsesem sa cred ca au dreptate.”
Mi-am inghitit ultimele cuvinte si am strans din ochi deoarece durerea mi se scurgea pe la tample in jos.
-”Bella…”
-”Taci.Ai vrut poveste.Asculta.”
-”O luna, doua, trei, cine dumnezeu mai stia. Durerea era aceeasi nu aveam nici cel mai mic dubiu. Charlie mai avea putin si ma interna in spital, nu dadeam niciun semn de viata. Un mort viu mai nou mi se spunea. Notele scazusera la maxim, dar nu-mi pasa. Ajunsesem sa nu ma mai duc nici la scoala.Pentru ce? De ce sa fiu clovnul scolii?Si asa am ajuns inchisa in propia camera. Eram incercerata in propia casa.”
Amintirile se izbeau de mine si trupul mi se cutremura.Dar trebuia sa continui.
-”Nu stiu cate zile am stat acolo, priveam pe geam, la scaun, patul era ca si un sicriu si casa o groapa adanca. Nu mai suportam.Innebuneam.Aveam vedenii.Nu aveam nimic.Absolut nimic.Prieteni nu.Colegi nici atat.Suflet, inima daca aveam cu siguranta nu le simteam atunci.Eram un nimic.Un nimeni.Un zero barat.Mancam painea degeaba.Traiam pentru nimic si degeaba.”
-”Pana in acea zi.Rasarea soarele in Forks.Nu-mi pasa.Nici soarele, nici luna, nici daca noaptea se transforma in zi nu ma impresiona. Dar in acea zi, stiam ca trebuia sa evadez.Am iesit din casa, am luat cheile de la masina dar nu stiu cand o folosisem ultima data. Era un semn poate sa nu plec.Dar trebuia.”
M-am uitat la el si am stiut ca durerea mea, amintirile mele il ardeau.Ochii lui erau negrii si pumnii incordati.Ce era in mintea lui nu am habar.
-”Am luat masina de politie al lui Charlie si m-am oprit la voi acasa.Nu stiu de ce speram sa va gasesc acolo.Poate aveam nevoie sa va vad, de explicati.Aveam ca disperata nevoie sa stiu ca tot ce spuneau ei era o minciuna. Dar casa era infasurata in cearceafuri albe.Nu era nici urma de voi. Realizarea a fost dureroasa.Stiam ca ma amagisem.Gustul de nimic imi revenise pe limba. Conduceam si vedeam drumul in ceata.Ochii imi erau inundati in lacrimi.Si dintr-o data.BUM.”
Mi-am infasurat mainile in jurul corpului.Frisoane imi traversau muschii.Acele amintiri.
-”Din acel moment am invatat sa urasc.Eram in intuneric, nu vedeam nimic,nu puteam auzii nimic, dar a fost suficienta acea liniste ca sa invat sa urasc.”
Lacrimile se oprisera pe obraji.Vantul mi le usca si era o senzatie urata.M-am uitat in jos si stiam ca privirea lui era pe mine.Ce gandea din nou nu stiu.
-”Doua luni am stat in coma.Capul spart, de unde si acea cicatrice, mana rupta si un picior pe care au trebuit sa-l opereze.Da , o luna de cosmar.Recuperarea a durut mai mult ca intregul accident.Credeam ca nu voi reusii,dar am facut-o. Sa invat a uri m-a ajutat. De fiecare data cand imi fortam piciorul ma gandeam la tot si ura pentru fiecare crestea treptat.Am inceput cu Alice. Numele ei imi provoca sila si dezgust.Prietena mea cea mai buna m-a lasat in urma ca si tine. Dar nu din aceasta cauza a izvorat ura mea .Cand am avut accidentul aproape dansam de fericire.Nu-mi pasa ca poate o sa-mi pierd piciorul sau orice altceva.Ma gandeam ca poate Alice a vazut ceva si inca-i mai pasa. Dar cand m-am trezit singura stiam ca nu va pasa. Nu am fost nimic pentru niciunul dintre voi.Asa cum aveati sa deveniti si voi un nimic pentru mine. De atunci urasc tot ce tine de rasa voastra. Pe Alice o uram pentru ca era ultima persoana la care nu ma asteptam, Jasper?Aproape m-a omorat la aniversarea mea.Stiam ca in mare nu era vina lui dar dorinta a fost acolo.Ma omora daca nu ati fi intervenit. Pe Emmett mi-a venit cel mai greu sa-l urasc.Nu ma ranise cu nimic, in afara de faptul ca si el ma lasase in urma ca voi toti ceilalti.Pe tine… nu cred ca iti mai trebui exemplu.Si apoi v-am urat pe toti.Pe ei pentru ca niciunul nu a indraznit sa se contrazica cu tine.Toti m-ati luat drept proasta.V-ati batut joc ca de ultimul om.Nu mai simteam durere, ci umilinta.Imi era scarba de propia-mi persoana. Nu trecea zi fara sa nu ma uit in oglinda si sa nu ma scarbesc de amintirea voastra.”
-”Bella tu nu-”
-”Nu acum Edward.Nu ma intereseaza.Lasa-ma sa termin.”
-”In vacanta stiam ca trebuia sa plec de aici.Locul asta ma scarbea.Am lasat in urma Forks-ul .In Phoenix a inceput sa se nasca Isabella.Si mai tarziu Heidi Klum. Bella a murit in accident Edward.Prostuta si naiva de Bella este numai praf acum. A putrezit.Un mort nu poate revenii la viata Edward.”
Am luat o gura de aer si am continuat.
-”In Phoenix imi reveneam.Intr-o zi cand ma aflam intr-un magazin am dat peste o doamna care se pare avea nevoie de modele.Nu era ca si cum de asta imi pasa atunci, dar am stiut ca era sansa mea. Si asa am devenit Heidi Klum. Revenisem la viata.Aveam faima, apaream in reviste si straluceam pe poduri. AVEAM PRIETENI.Acele vedete au stiut sa-mi fie prieteni asa cum bastarzii din Forks nu au stiut.Eram o stea.Eram mandra de mine.Aveam totul.Nu-mi mai trebuia nimic. Cand vara s-a sfarsit stiam ca trebuia sa ma intorc pentru ultimul an de liceu. Dar nu se intorcea Bella ci Isabella .”
-”Cand v-am vazut aproape mi s-a oprit inima. Dar aveam antrenament Edward. Invatasem sa-mi controlez emotiile, sentimentele, le incuiasem adanc de tot. Cu toata splendoarea voastra tot ce erati in ochii mei ,era doar gunoi.Stiam ca atunci se ivise sansa mea.Aveam sa ma razbun Edward. Nu va puteam rani,dar nu intotdeauna aceasta este singura cale. Si am inceput prin a aplica cate o lectie celor din liceu.Tarfelor de Stanley si Lauren le-am dat lectia vietii lor. Iar de aici cred ca sti si tu.”
Liniste.Doar oceanul si noi.Nimic altceva. Ce simteam acum habar nu am.
-”Esti o mincinoasa Isabella.”

_________________________________________________________
Huh…stiu.Multa vreme.Drum lung. Dar ce am avut de spus am spus in postul de data trecuta .Vreau sa va multumesc celor care ati votat pentru Mihai.Este foarte talentat si merita rasplatit.
Sper sa va placa acest capitol.Voiam de mult sa ajung aici. Sunt curiosa de ce credeti.
Weekend placut.:*